Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Controale la taximetriştii din zona Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj! Ce nereguli au descoperit polițiștii

Publicat acum

pe

Poliţiştii au aplicat amenzi de aproape 30.000 de lei, au retras 13 certificate de înmatriculare şi au reţinut trei permise de conducere după verificări care i-au vizat pe taximetriştii din zona a opt aeroporturi din ţară, informează un comunicat al IGPR.

Potrivit sursei citate, au fost verificate în două ore 273 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale. Dintre sancţiunile aplicate, 98 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 18 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar o sancţiune a fost aplicată pentru alte abateri.

Controalele au fost efectuate pe 18 octombrie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi şi a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanţa, Bacău şi Iaşi.

IGPR precizează că activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

De asemenea, poliţiştii au verificat funcţionarea corectă a aparatelor de taxat, precum şi starea tehnică a autovehiculelor care efectuau activităţi de taximetrie, menţionează IGPR.

În acţiune au fost angrenaţi şi lucrători ai Registrului Auto Român şi jandarmi. Astfel de controale pentru siguranţa transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare, anunţă autorităţile.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER