Conectează-te cu noi

Naţional

Atenție șoferi! Controale rutiere în toată țara: Vizați, șoferii băuți la volan

Publicat acum

pe

Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a organizat în toată ţara, o amplă acţiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. În ultimele 3 zile, au fost constatate peste 300 de infracţiuni şi au fost depistaţi 189 de şoferi conducând după ce au băut alcool sau sub influența substanțelor psihoactive.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

În perioada 9-11 martie a.c., poliţiştii de la rutieră au acţionat pe drumurile publice din ţară, pentru salvarea de vieți omenești, prin tragerea la răspundere a celor conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice ori a drogurilor.

În cadrul activităților au fost aplicate 13.189 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12.813 pentru nerespectarea prevederilor legale ce reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 1.038 permise de conducere, dintre care 501 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce se află sub influența băuturilor alcoolice.

Pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 423 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acțiunii, au fost constatate 322 de infracțiuni la regimul circulației, dintre care 187 pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană ce se află sub influența alcoolului sau pentru refuzul prelevării de mostre biologice și 2 pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană ce se află sub influența substanțelor psihoactive.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER