Eveniment
COPIL de 10 ANI, DECEDAT într-un ACCIDENT, la intrare în Gherla – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișUn grav accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:45, pe DN1C, la ieșire din municipiul Gherla spre Livada.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca Hyundai, care circula dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens unde a acroșat o autoutilitară care se deplasa regulamentar, iar apoi a intrat într-un parapet și s-a răsturnat în șanțul de beton aflat pe contrasens. Autoutilitara a părăsit de asemenea partea carosabilă, ajungând în mijlocul unui lan de porumb.
În urma accidentului, cinci persoane din mașina de teren au fost rănite, trei copii, o femeie și un bărbat (cel mai probabil o familie). Unul dintre copilași, în vârstă de 10 ani, a fost proiectat în afara mașinii, iar medicii l-au resuscitat zeci de minute pentru a-l salva. Din păcate, manevrele au rămas fără rezultat, personalul medical fiind nevoit să constate decesul copilului. Ceilalți doi copilași, împreună cu mama lor, dar și cu tatăl, au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital.
Șoferul autoutilitarei a scăpat teafăr și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Circulația pe DN1C s-a desfășurat cu dificultate, cozile de mașini întinzându-se pe mai mulți kilometri.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia de pe DN1C.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ:
„Un bărbat de 39 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe DN1C, din direcția Cluj-Napoca – Gherla, în afara localității, pe fondul oboselii, a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară, care se deplasa regulamentar pe sensul Gherla – Cluj-Napoca.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul metalic de pe partea stângă acarosabilului, răsturnându-se în șanțul betonat, de pe aceeași parte.
Accidentul s-a soldat cu decesul unei minore de 10 ani, rănirea ușoară a doi minori de 8, respectiv 5 ani și a conducătorului autoturismului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.