Conectează-te cu noi

Politic

Cornel Itu: Am votat ”pentru” declararea zilei de 4 iunie drept ”Ziua Tratatului de la Trianon”

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Cornel Itu anunță, printr-un comunicat de presă, că a votat ”pentru” declararea zilei de 4 iunie drept ”Ziua Tratatului de la Trianon”.

”Miercuri am votat pentru adoptarea Proiectului legislativ al PSD, inițiat de senatorii Titus Corlățean și Nicolae Șerban, care prevede declararea zilei de 4 iunie drept ”Ziua Tratatului de la Trianon”. Tratatul a fost adoptat în 1920 și prin el comunitatea internațională a recunoscut Unirea din 1918 a Transilvaniei cu România. Este o dovadă că Iohannis a spus o enormitate când a susținut că PSD ar vrea să vândă Ardealul! În realitate, parlamentarii PSD sunt atașați valorilor naționale!

Astfel de legi nu trebuie să facă obiectul unor dispute electorale, cum a încercat Iohannis să facă cu o săptămână în urmă. Suntem în plină pandemie, iar exacerbarea unor emoții naționale reprezintă un demers iresponsabil la care politicienii trebuie să renunţe pentru a nu crea tensiuni artificiale. Singurul care până acum a creat tensiuni între comunitățile etnice din România a fost președintele Iohannis. Acest discurs iresponsabil este absolut inacceptabil în contextul stării de criză în care ne aflăm”, a transmis dejeanul Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Dorin

    2020-05-14 la 2:23:55 PM

    ”Tratatul de la Versailles (Trianon) este opera marilor puteri victorioase în Războiul Mondial. Victorie la care România n-a participat, fiind țară înfrântă și necombatantă în ultimul an de război. Ceea ce nu ne-a împiedicat, cu unul dintre cele mai penibile gesturi din istoria statului român, să ne dăm cobeligeranți cu 24 de ore înainte ca, pe 11 noiembrie 1918, Germania să cedeze!1 decembrie 1918 este sărbătoare națională pentru că exprimă voința românilor de a se uni cu țara. Trianon e un tratat, pe care, cu toate că a atribuit României și un teritoriu nemeritat, Cadrilaterul, nu noi l-am determinat – o hârtie fragilă și inflamabilă, care a dus la încă un Război Mondial.

    Nu mă văd pe 4 iunie, chiar de nu va mai fi sămânță de covid în România, strigând, cu o bere în mână, „Trăiască Trianonu!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER