Ştiri din zonă
Cornești | S-a izbit de două mașini parcate. Șoferul beat și alți trei pasageri, la spital – FOTO
Publicat acum
5 anipe

Un accident de circulație a avut loc azi-noapte, în jurul orei 01:20, pe DN75, în localitatea clujeană Cornești.
Din primele informații, un conducător de 27 de ani, din comuna Mihai Viteazu, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DN 75, în localitatea Cornești, din direcția Buru spre Turda, a intrat în coliziune cu două autoturisme aflate parcate în afara părții carosabile, ulterior oprindu-se în șanțul aferent direcției sale de deplasare.
De asemenea, în urma impactului au fost avariate două instalații de gaz ale unor imobile aflate în proximitatea părții carosabile.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală atât pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, cât și pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Alături de acesta, au fost transportați la spital pentru îngrijiri trei pasageri aflați la momentul producerii impactului în autoturism, respectiv trei bărbați de 20, 23 și 26 de ani, toți din localitatea Cornești.

Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului










