Conectează-te cu noi

Eveniment

CRIMĂ azi-noapte la Dej! O tânără mamă și-ar fi ucis pruncul nou-născut

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

O tânără mamă din Dej, în vârstă de doar 19 ani, și-ar fi ucis în noaptea de marți spre miercuri pruncul nou-născut. Procurorii criminalişti au deschis o anchetă în acest caz.

Totul a ieșit la iveală după ce tânăra ar fi sunat miercuri dimineață, în jurul orei 04:00, la 112, din cauză că nu se simțea bine. La fața locului, în cartierul Ocna Dej, pe strada Viorelelor, a intervenit în scurt timp o ambulanță. După ce a fost consultată de medici, aceștia și-au dat seama că tânăra născuse în urmă cu doar câteva ore, dar pruncul era de negăsit. Echipajul medical a anunțat Poliția, iar în scurt timp locul a fost împânzit de polițiști.

Oamenii legii au demarat de îndată căutările pruncului, iar după mai multe ore acesta a fost găsit decedat, aruncat în fosa septică din spatele casei. Era vorba despre o fetiță.

Mama nou-născutului a ajuns la spital și le-a spus polițiștilor că nu știa că este gravidă. Cel puțin pentru moment, tânăra refuză să colaboreze cu anchetatorii.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz. Aceștia efecuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pruncucidere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER