Conectează-te cu noi

Sport

CRONICĂ. FC Unirea Dej a trecut de Sănătatea Cluj, scor 4-2, în Cupa României – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a învins cu 4-2, după prelungiri, formația Sănătatea Cluj, în primul tur al Cupei României. La finalul celor 90 de minute, tabela a indicat 1-1.

Partida dintre Sănătatea Cluj și FC Unirea Dej s-a disputat în această după-amiază, cu începere de la ora 16:30, pe terenul din Jucu, noua ”casă” a ”virușilor verzi”. Dejenii au deschis scorul în minutul 15. Florin Blaj a fost faultat la mijlocul terenului, arbitrul a lăsat avantaj și Andrei Pop a marcat ca Maxim (n.r. – în meciul cu Austria), cu un lob superb peste portarul Sănătății. În minutul 27, Adi Pop și-a încercat norocul cu un șut din marginea careului mare, fără probleme pentru Todoran. Patru minute mai târziu, Cătinean a pasat excelent pentru Florin Blaj, însă decarul Unirii – aflat în poziție ideală – a ratat, din 6 metri, șansa de a face 2-0.

În minutul 45, la una dintre puținele faze în care ”virușii verzi” au ajuns în careul Unirii, Creț a centrat de pe stânga și Tilincă – cu o lovitură de cap, de la 11 metri – a reușit egalarea. De menționat că la această fază, gazdele erau în doar 10 oameni pe teren, unul primind îngrijiri în afara gazonului. După reluare, Bogdan Pop a primit la mijlocul terenului, a accelerat foarte bine spre poarta adversă, numai că a ratat execuția, din 12 metri. La faza următoare, tot el a trimis peste poartă, din lovitură liberă.

În minutul 71, Andrei Pop a pătruns în careul mic și a șutat, mingea respinsă spectaculos de portarul Todoran a ajuns la Florin Blaj, însă atacantul dejean a ratat incredibil, din 6 metri. Câteva minute mai târziu, Kereki a fost la un pas de autogol, după un șut al lui Tilincă de pe partea dreaptă. La finalul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat 1-1, astfel că s-a intrat în prelungiri.

În minutul 97, Giurgean a pasat pentru Chira și acesta a trimis milimetric pe lângă bara gazdelor. Două minute mai târziu, Andrei Pop a fost faultat în careu, centralul a indicat lovitură de la punctul cu var și tot el a transformat în dreapta portarului. La această fază, Dan Matei a văzut al doilea cartonaș galben și a fost trimis mai repede la vestiare. În minutul 99, la o combinație frumoasă în care au fost implicați cei doi Pop ai dejenilor – Bogdan și Andrei -, mingea a ajuns la Florin Blaj și acesta a marcat pentru 3-1.

În minutul 110, Vomir a faultat în poziție de ultim apărător și a văzut cartonașul roșu. Ciupe a executat lovitura liberă rezultată din fault și a redus din diferență. Același Ciupe putea face 3-3, tot din lovitură liberă, însă de această dată a ratat execuția. FC Unirea Dej a încheiat meciul în nouă jucători de câmp, după ce Bogdan Pop s-a accidentat și a părăsit terenul. În ultimele secunde ale confruntării din Jucu, Chira a fost faultat în careu, s-a dictat din nou penalty și Florin Blaj a stabilit scorul final, 4-2.

În urma acestei victorii, FC Unirea Dej s-a calificat în turul doi al Cupei României.

Sănătatea Cluj: 21. Todoran – 45. Szolosi, 24. Matei, 5. Urcan, 20. Isac – 13. Creț, 10. Ciupe, 94. Cîmpean, 96. Neamț – 9. Vlădău, 19. Tilincă. Rezerve: 12. Blaga, 7. Marin, 23. Iancu, 15. Rusu. Antrenor: Csaba Kis.

FC Unirea Dej: 12. Farcaș – 19. Roș, 5. Kereki, 14. Vomir, 4. I. Rus – 6. Cătinean, 15. Adi Pop, 17. Cocian, – 8. Frăsineanu, 7. Andrei Pop, 10. Fl. Blaj. Rezerve: R. Papp, Al. Papp, Sabo, Chira, Giurgean, Al. Blaj. Antrenor: Dragoş Militaru.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER