Conectează-te cu noi

Sport

CRONICĂ. Unirea Dej – Avântul Reghin 2-0. Jocul dejenilor a impresionat. Antrenorul, mulțumit de atitudine – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a învins cu 2-0 formația Avântul Reghin (locul 7 în seria a V-a din Liga a III-a) într-un meci amical disputat astăzi, cu începere de la ora 12, pe Iclod Arena.

Prima ocazie de gol s-a înregistrat în minutul 5, când Hetea a pasat pentru Hîmpea, acesta din urmă a driblat doi apărători, însă a finalizat slab. Câteva minute mai târziu, neobositul Plaian a șutat de la distanță, fără succes, iar apoi Onicaș putea marca și el cu capul. Oaspeții au replicat în minutul 37, numai că Brie a respins spectaculos de sub transversală și și-a salvat echipa.

După reluare, Blaj (intrat pe teren în a doua parte a jocului) a executat o lovitură liberă de la 18 metri, însă goalkeeper-ul Avântului a reușit să rețină balonul. La faza imediat următoare, Pop a preluat greșit în careul advers, mingea a ajuns la Hîmpea și fostul ”U”-ist a deschis scorul pentru Unirea.

În minutul 55, Andrei Pop (aflat în probe la Dej) a fost faultat în careu de portarul Reghinului și arbitrul a indicat lovitură de la punctul cu var. Pintea a transformat cu multă siguranță și dejenii și-au dublat avantajul. Zece minute mai târziu, Blaj a trecut de doi adversari, a accelerat și a rămas față în față cu goalkeeper-ul oaspeților, însă a șutat dezamăgitor peste poartă și a ratat o ocazie uriașă pentru formația sa.

Pe finalul jocului, Papp s-a remarcat și el cu o centrare bună, numai că Hîmpea – cu a sa lovitură de cap – a luat la țintă bara. Ultima fază de gol i-a aparținut lui Pop – un șut în forță din interiorul careului mare.

FC Unirea Dej – Avântul Reghin s-a încheiat 2-0, aceasta fiind prima victorie obținută de uniriști în jocurile de verificare. Dejenii și-au cristalizat în principiu primul ”11”, iar echipa aliniată astăzi a părut omogenă. Jocul a plăcut ochiului (nu neapărat rezultatul în sine) și antrenorul Gică Barbu s-a declarat destul de mulțumit de elevii săi, mai ales la capitolul atitudine.

Pe teren s-a aflat astăzi și Carlos Corduneanu, fundaș dreapta venit de la Poli Iași. Apărătorul nu a avut parte de prea multe faze grele, însă cât a evoluat – o repriză – și-a făcut treaba și nu a ezitat să urce spre poarta adversă pentru a oferi centrări. Celălalt sportiv aflat în probe la Dej, Andrei Pop (fost jucător al CFR-ului) a impresionat deja la primul său joc, obținând un penalty și având trei pătrunderi foarte bune în careul Reghinului.

Pentru Unirea Dej urmează amicalul cu Ocna Mureș. Partida este programată sâmbăta viitoare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER