Conectează-te cu noi

Sport

CS Izvorul Chiuieşti, vicecampioană la Campionatul Naţional de Oină – FOTO

Publicat acum

pe

Oina CS Izvorul Chiuiesti vicecampioni nationali (2)

CS Izvorul Chiuieşti este vicecampioana Campionatului Naţional de Oină, Masculin, juniori I si II de la Mamaia – Constanţa, desfăşurat în perioada 25-29 august 2016.

Federaţia Română de Oină alaturi de Ministerul Tineretului şi Sportului în colaborare cu CS Frontiera Tomis, Constanţa, a organizat în perioada 25-29 august, Campionatul Naţional de Oină, Masculin, juniori I și II, dar și Campionatul Naţional de Oină pe plaja, masculin – juniori I, II si III.

Două zile de competiţie care s-au încheiat cu succes, două zile in care copiii prezenţi la competiţie au arătat cât sunt de dedicați sportului național – Oina. Campionatul Naţional de Oină la categoriile de juniori I si II, s-a încheiat cu următoarele rezultate:

Rezultate finale la categoria juniori II:

  • Locul I – CS Biruinţa Gheraeşti Neamţ, 12 puncte;
  • Locul II – CS Izvorul Chiuieşti, Cluj ,10 puncte;
  • Locul III- CS Avântul Curcani ,Calarasi, 8 puncte;
  • Locul IV – CS Surdila Greci, Brăila ,6 puncte;
  • Locul V – CS Spicu Horia ,Constanta, 4 puncte.

Rezultate finale la categoria juniori I:

  • Locul I – CS Biruinţa Gherăeşti, Neamt ,12 puncte;
  • Locul II – CS Izvorul Chiuieşti ,Cluj – 10 puncte;
  • Locul III – CS Avântul Curcani ,Calarasi – 8 puncte;
  • Locul IV – CS Surdila Greci ,Braila – 6 puncte;
  • Locul V – CS Spicu Horia, Constanta – 4 puncte.

„Mulţumim din suflet tuturor echipelor participante pentru sacrificii si implicare, partenerilor noştri, Clubul Sportiv Rugby Cleopatra pentru gazduire, observatorilor, arbitrilor, părinţilor copiilor prezenţi, serviciului medical de ambulanţă şi prim ajutor si nu în ultimul rând mass mediei”, se arată într-un comunicat al echipei de oină CS Izvorul Chiuiești.

  • Coordonatorii echipei CS Izvorul Chiuiesti – prof. Hango Mihaela-Elena și prof. Marian Ovidiu Mihai;
  • Antrenor Vasile Frenţiu;
  • Componenţa echipei CS Izvorul Chiuiești: Tecar Cristian, Constantiniu Valentin, Georgiu Radu, Georgiu Ciprian, Hango Bogdan, Hango Rares, Buda Ionuț, Baragan Antonio, Rostas Paul, Glodean Beniamin, Coasa Adrian, Salatioan Augustin, Stoica Cristian, Balc Darius, Motogna Gheorghe, Marincean Florin, Georgiu Gheorghe și Glodean Vasile.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER