Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cum a ajuns cea mai modernă sala de sport din Cluj, construită cu 2 milioane de lei, să fie reparată după 5 ani cu 6 milioane de lei

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Cea mai modernă sală de sport din Cluj-Napoca, aparţinând Colegiului Naţional „George Coşbuc” şi construită în 2014 cu 2 milioane de lei, trebuie reparată. Între timp, costurile s-au triplat, astfel că autorităţile vor plăti 6 milioane de lei şi dau în judecată constructorul, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, pentru sursa citată, că municipalitatea a cerut constructorului consolidarea sălii, dar acesta a refuzat, astfel că lucrarea va fi suportată din bugetul local, urmând ca suma să fie recuperată prin instanţă.

Sala de sport a Colegiului Naţional a fost inaugurată în octombrie 2014, iar aici s-au desfăşurat activităţi sportive şi culturale până în decembrie 2018 când, în urma unor expertize, s-au constatat probleme tehnice şi anume o deformaţie a planşeului. În aceste condiţii, s-a interzis accesul în clădire a cadrelor didactice şi al elevilor şi s-a dispus expertizarea clădirii din punct de vedere al rezistenţei mecanice şi stabilităţii. Primăria Cluj-Napoca a solicitat constructorului să remedieze problema tehnică, dar acesta a refuzat, astfel că suntem nevoiţi să realizăm proiectarea şi execuţia consolidării clădirii din fondurile bugetului local, suma alocată acestui proiect fiind de 6 milioane de lei, după care ne vom îndrepta în instanţă împotriva constructorului pentru recuperarea banilor”, a spus Buzatu.

Potrivit legii privind calitatea în construcţii, firma care a făcut proiectarea şi execuţia lucrării este direct răspunzătoare de viciile construcţiei apărute într-un interval de 10 ani de la recepţie, precum şi după împlinirea acestui termen, pe toată durata de existentă a construcţiei, pentru viciile structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi de execuţie în vigoare.

Oana Buzatu a spus că lucrările construire ale sălii de sport de la Colegiul Naţional ”George Coşbuc” au costat, în 2014, 2,1 milioane de lei, iar lucrările de consolidare vor costa de trei ori mai mult deoarece, între timp, s-a înregistrat o creştere a preţurilor la materialelor de construcţii şi la manoperă.

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat indicatorii tehnico-economici privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a sălii de sport în anul 2020, durata estimată a finalizării fiind de 6 luni.

Lucrările prevăd, printre altele, consolidarea grinzilor din beton armat, reparaţii locale pe faţadele clădirii şi revopsirea integrală, înlocuirea pardoselii de parchet laminat din sala de gimnastică de la etaj, vopsirea pereţilor din sala de sport şi sala de gimnastică, înlocuirea sistemului de iluminat de la sala de sport şi sala de gimnastică, înlocuirea betonului de pantă şi refacerea hidroizolaţiei, refacerea tencuielilor şi zugrăvelilor în zonele afectate de igrasie.

La inaugurare, în 2014, primarul Emil Boc spunea că sala de sport de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” este cea mai modernă din oraş. De sală au beneficiat 5.000 de elevi de la mai multe licee.

De altfel, la inaugurare, Boc a tras la poartă cu mingea de handbal, a aruncat la coşul de baschet şi a jucat tenis de masă cu un elev care este campion naţional.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER