Conectează-te cu noi

Naţional

Cum se alege ”baba” și ce spun legendele din bătrâni

Publicat acum

pe

O veche tradiție spune că așa cum îți va fi ”baba”, așa îți va fi și anul. Conform credinţei populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care începând cu 1 martie şi până pe data de 9 a aceleiaşi luni, aceasta începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.

Conform calendarulortodox.ro, bătrânii sunt de părere că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului, astfel că, în funcţie de vremea din ziua aleasă în intervalul 1-9 martie, vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine (soare, vreme frumoasă) sau, din contră, vom fi supărăcioşi şi mohorâţi la fel ca baba aleasă (vreme urâtă, ploaie, nori). Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.

Legat de alegerea unei zile (babe), cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie. Dacă ziua persoanei se afla intre 1 si 9 ale oricărei luni atunci baba va fi în acea zi.

O legendă din bătrâni spune că Baba Dochia avea un fiu care i-a adus babei o noră împotriva voinţei sale. Baba îi dete norei un ghem de lână neagră şi porni să meargă la râu pentru a-l albi. Pe când fata începu să spele firul, degetele începură sa-i sangereze insa lana ramasese tot neagra. Disperata, fata incepu a plange insa Iisus o auzi si ii darui o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Tanara urma sfatul Mantuitorului, puse floarea in apa iar lana se albi pe loc. Mai apoi, se dusese sa ii duca ghemul soacrei. Baba se supara ingrozitor si o acuza ca Martisor (cel care o ajuta pe tanara) este de fapt iubitul norei. Dochia pleca cu oile la munte crezand ca primavara venise deoarece vazuse nora cu floarea in mana. Baba Ajunsa la munte la inceputul lui martie, Dochia dupa ce si-a dat jos toate cele noua cojoace ingreunate de ploi, a inghetat si s-a prefacut in stanci alaturi de oile sale. Tot de aceasta legenda sunt legate si numele culmii Babele din masivul Bucegi si ale primelor 9 zile din luna martie.

În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER