Naţional
Cum va fi VREMEA în acest week-end. Ce spun meteorologii
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă, pentru week-end, o vreme frumoasă ca aspect, fără precipitaţii, dar cu temperaturi cu cinci grade mai scăzute faţă de media pentru sfârşitul lunii septembrie, în schimb, valorile termice vor creşte începând cu săptămâna viitoare.
„Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, vremea va fi frumoasă ca aspect, în bună parte din ţară. Ce ne reţine atenţia este aspectul termic. Vorbim despre temperaturi mai scăzute cu patru, cinci grade faţă de temperaturile multi anulae. Dacă în mod obişnuit, la sfârşitul lui septembrie se înregistrează maxime diurne între 18-23 de grade, în aceste zile, vom avea între 12 şi 19 grede, cu cele mai ridicate valori doar în vestul ţării. Avem 16-17 grade la amiază şi în zona Capitalei şi sâmbătă, şi duminică, în loc de 21-22 cât ar fi trebui”, a declarat, pentru Mediafax, Viorica Dima.
Meteorologii anunţă că, în ciuda temperaturilor scăzute, vom avea parte de cer senin cu slab şanse de precipitaţii.
„Vor fi ceva înnorări în sud-est, sudul extrem, dar condiţii reduse de precipitaţii, poate ceva ploi în sudul Dobrogei. Tot pentru Dobrogea semnalăm şi unele intensificări ale vântului, nu exagerat de intense, undeva la 55-65 de km /h, pe Deltă şi litoral. În restul ţării, vreme va fi predominant frumoasă, fără precipitaţii, poate doar brumă în depresiunile din estul Transilvaniei, unde temperaturile vor scădea sub limita îngheţului , undeva la -5 grade. Vântul nu va sufla cu putere, zilele vor fi însorite”, a precizat meteorologul.
Administraţia Naţională de Meteorologie explică faptul că, de la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor creşte, apropiindu-se de valori normale pentru această perioadă a anului.
„La începutul săptămânii, care urmează, valorile termice vor creşte treptat, de la o zi, la alta,. Marţi deja vorbim despre temperaturi normale. Miercuri, aceste temperaturi chiar vor fi depăşite pentru partea de sud-est a ţării, unde aşteptâm chiar şi 24-25 de grade. Foarte probabil, undeva pe miercuri, vom asista şi la revenirea ploilor într-o primă etapă, în vestul, centrul şi nordul ţării, ulterior şi în celelalt regiuni. O noua ameliorare şi spre weekend-ul viitor, deci o vreme schimbătoare, dar fără aspecte severe şi fără fenomene meteo deosebite”, a explicat Viorica Dima.
Sursa – Mediafax