Naţional
Cum va fi VREMEA de Paște. PROGNOZA pe următoarele săptămâni
Publicat acum
4 anipe
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, între 5 aprilie și 3 mai. La începutul lunii viitoare, în perioada Paștelui ortodox, vremea va fi deosebit de caldă în toată țara.
În săptămâna 05.04.2021 – 12.04.2021, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice și la munte. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea în săptămâna 12.04.2021 – 19.04.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.
Vremea în săptămâna 19.04.2021 – 26.04.2021
Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Cum va fi vremea de Paștele ortodox
În săptămâna 26.04.2021 – 03.05.2021, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.