Conectează-te cu noi

Naţional

De ce persoanele vaccinate nu trebuie să renunțe la mască

Publicat acum

pe

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a explicat de ce este recomandat ca persoanele care s-au vaccinat să poarte în continuare mască.

Nu este cazul ca persoanele vaccinate să renunțe la mască. Ar fi o decizie greșită, chiar și în plan individual, nu neapărat doar din punct de vedere al riscului comunității respective.

Totuși, la acest moment suntem într-o cursă contracronometru cu acest virus. El acumulează mutații, pe care noi le depistăm doar prin secvențiere, știm, avem câteva variante virale deja definite – varianta britanică, sud-africană, braziliană.

La nivel individual nu putem să știm dacă suntem în procentul celor 95% care am dezvoltat anticorpi protectori, sau suntem în procentul celor de 5% care nu avem un nivel suficient de protecție de anticorpi, mai ales dacă facem parte din categoria celor mai vulnerabili, celor cu boli care scad imunitatea.

Persoanele imuno-deprimate pot să se vaccineze, și este înalt recomandat să se vaccineze, însă, ne întrebăm cât de mult vor dezvolta aceste persoane anticorpi protectori. În cazul persoanelor respective, cu atât mai mult este nevoie să respectăm mai departe măsurile de prevenție, chiar pentru riscul individual”, a declarat Gheorghiță la Digi24.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER