Conectează-te cu noi

Sport

Cupa României – VOLEI. CS Unirea Dej și-a vândut scump pielea la Zalău

Publicat acum

pe

Unirea - Volei Club Zalau - volei (1)

Echipa de volei Unirea Dej a pierdut greu, scor 2-3, în fața formației CS Volei Municipal Zalău, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României.

Văzuți drept mari favoriți, zălăuanii și-au făcut jocul în primele două seturi, adjudecate la 21 și 22, și părea că au sub control partida. În runda a treia, elevii lui Ovidiu Macarie au turat motoarele și încet, dar sigur au preluat frâiele meciului și au început să pună probleme mari vicecampioanei României. Astfel, la sfârșitul actului cu numărul trei, voleibaliștii din Dej s-au impus cu 25-22 și au reintrat în meci.

Mai mult decât atât, setul patru le-a aparținut tot oaspeților. Sportivii din Dej au fost aproape tot timpul în avantaj și au reușit să își păstreze avansul liniștitor până la final (25-22).

În setul decisiv, Zalăul a început în forță (3-0), dar uniriștii s-au apropiat în scurt timp (6-5) și partida era din nou relansată. Cele două formații au mers apoi umăr la umăr (13-12), însă finalul le-a aparținut zălăuanilor, care au reușit să puncteze de două ori și au închis meciul (15-12).

CS Volei Municipal Zalău – Unirea Dej s-a încheiat 3-2, iar dejenii au șanse mari să se califice, de pe teren propriu, în semifinalele Cupei României. Meciul retur va avea loc pe 24 februarie.

Vă reamintim, cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu puțin timp, pe 6 februarie, tot la Zalău, unde Unirea Dej a pierdut cu 3-0. Partida a contat pentru etapa a XV-a a Diviziei A1 la volei masculin.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER