Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Cuplul din Dej de la „Insula Iubirii” va fi luat prin surprindere de poveștile înfiripate în Thailanda

Publicat acum

pe

Cel de-al optulea episod al emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, care va fi difuzat în această seară, de la ora 20:30, pe Antena 1, îi va aduce în Thailanda pe Nicoleta și pe Cătălin, un cuplu din Dej care trece prin testul iubirii și al încrederii.

De fapt, cei doi dejeni nu au nicio emoție în ceea ce privește stabilitatea relației lor, ei spunând că s-au înscris la casting pentru că s-au uitat și le-a plăcut foarte mult emisiunea și că și-ar dori să se distreze în Thailanda.

Ei vor să demonstreze că ”noi am reacționa altfel decât restul concurenților care au fost în sezoanele trecute. Nu cred că noi, într-un timp atât de scurt, ne-am combina cu alți oameni”, spune Nicoleta, amândoi fiind convinși că vor rămâne la stadiul de prieteni cu ispitele de pe cele două insule.

Cei doi tineri din Dej cred, de asemenea, că în cele șase zile nu s-a întâmplat nimic pe nicio insulă și vor avea mult surprize când îi vor cunoaște pe ceilalți concurenți și vor afla întâmplările și dezvăluirile de până atunci. Cum se vor integra alături de colegii lor și cum vor interacționa cu ispitele, telespectatorii vor vedea începând de astăzi, 19 iunie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER