Conectează-te cu noi

Naţional

De mâine începe vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie

Publicat acum

pe

Vaccinarea împotriva COVID-19 în cabinetele medicilor de familie începe miercuri. 3.035 de medici de familie din toată țara participă la campania de vaccinare, a anunțat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

”Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei anti-COVID și încep imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson & Johnson (Janssen). Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus.

Serul va ajunge în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce așteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viața obișnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulți medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a scris Baciu pe Facebook.

Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză și poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Oficialul a precizat și câți medici de familie vor administra vaccinul în cabinetele lor. În Cluj, sunt 64 de medici de familie care vor imuniza.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER