Eveniment
Dej | 16 permise reținute în weekend, s-au constatat și două infracțiuni
Publicat acum
2 anipe
În perioada 29-31 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea evenimentelor negative din trafic, precum și pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.
Acțiunile derulate au vizat prevenirea combaterea evenimentelor rutiere care pot afecta siguranța circulației vehiculelor pe drumurile publice, precum cele legate de viteză excesivă, conducere sub influența alcoolului și conducerea sub influența substanțelor psihoactive.
Au fost legitimate 142 de persoane, controlate 98 de vehicule, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei.
În cadrul precizat mai sus, polițiștii au reținut 16 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 8 pentru depășire neregulamentară, 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducere sub influența alcoolului, iar celelalte 2 pentru alte abateri de la regulile de circulație.
De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO