Eveniment
Dej | AREST PREVENTIV pentru cei șase bărbați cercetați în dosarul ”Proxenetism și camătă”
Publicat acum
5 anipe
Dej | Cei șase bărbați cercetați pentru proxenetism și camătă au fost arestați preventiv. Decizia a fost luată, în această seară, de magistrați.
Vă reamintim, cercetările au fost derulate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru proxenetism și camătă. Conform oamenilor legii, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, din municipiile Cluj-Napoca și Dej, în state europene, printre care Austria și Elveția. De asemenea, față de alte două persoane, au fost extinse cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de camătă.
În urma celor 14 percheziții efectuate, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, în județele Cluj și Vâlcea, anchetatorii au ridicat 28020 de euro, 11130 de lei, 6025 de lire sterline, 100 de franci elvețieni și 4 ceasuri de lux. De asemenea, au fost indisponibilizate 31 de telefoane mobile, 13 cartele SIM, 13 laptop-uri, 38 memory stick-uri, 30 de carduri bancare, o macetă, un pistol tip airsoft, 7 chei auto, dar și mai multe înscrisuri.
Șase dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore. Ieri au fost prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, însă unul dintre avocați a cerut recuzarea judecătorului. Aseară nu s-a găsit la Dej nici un alt magistrat care să se pronunțe asupra cererii, iar cum mandatele de reținere pentru 24 de ore au expirat, cei șase bărbați și-au petrecut noaptea în libertate.
Astăzi, de la ora 13, s-a judecat cererea de recuzare, iar aceasta a fost respinsă pe motiv că este neîntemeiată. Ulterior, același magistrat a judecat propunerile de arestare preventivă și a decis să admită cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, astfel că cei șase bărbați își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii.
Măsura este valabilă până pe data de 6 iunie inclusiv.
Citește și:
PERCHEZIȚII în Dej. Bărbați cercetați pentru proxenetism și camătă – FOTO/VIDEO
Dej | Șase persoane au fost REȚINUTE în dosarul ”Proxenetism și camătă”