Conectează-te cu noi

Eveniment

Dej | S-a cerut recuzarea judecătorului în dosarul ”proxenetism și camătă”. Inculpații, liberi cel puțin până mâine

Publicat acum

pe

Dej | Cele șase persoane cercetate pentru proxenetism și camătă își vor petrece noaptea în libertate, după ce unul dintre avocați a cerut recuzarea judecătorului. În această seară, nu s-a găsit la Dej nici un alt magistrat care să se pronunțe asupra respectivei cereri, iar cum mandatele de reținere pentru 24 de ore au expirat, cei șase sunt liberi.

Toate cele șase persoane anchetate pentru proxenetism și camătă rămân în libertate cel puțin până mâine, căci unul dintre avocații lor a depus o cerere pentru recuzarea judecătorului pe motiv că acesta nu ar fi fost imparțial (conform unor surse, s-a invocat articolul 64, alin. 1, lit. f din Codul de Procedură Penală: ”există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată”). În această seară, nu s-a găsit la Dej nici un alt magistrat care să se pronunțe asupra acestei cereri, iar cum mandatele de reținere pentru 24 de ore au expirat, cei șase sunt liberi cel puțin până mâine.

Mâine, de la ora 12:30, se va judeca cererea de recuzare (se va stabili dacă se schimbă judecătorul sau rămâne același) și ulterior propunerea de arestare preventivă a celor șase inculpați.

Din informațiile obținute de reporterii Dej24.ro, dosarul are 22 de volume, respectiv peste 5000 de pagini.

Vă reamintim, cercetările au fost derulate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru proxenetism și camătă. Conform oamenilor legii, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, din municipiile Cluj-Napoca și Dej, în state europene, printre care Austria și Elveția. De asemenea, față de alte două persoane, au fost extinse cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de camătă.

În urma celor 14 percheziții efectuate ieri, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, în județele Cluj și Vâlcea, anchetatorii au ridicat 28020 de euro, 11130 de lei, 6025 de lire sterline, 100 de franci elvețieni și 4 ceasuri de lux. De asemenea, au fost indisponibilizate 31 de telefoane mobile, 13 cartele SIM, 13 laptop-uri, 38 memory stick-uri, 30 de carduri bancare, o macetă, un pistol tip airsoft, 7 chei auto, dar și mai multe înscrisuri.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Citește și:

PERCHEZIȚII în Dej. Bărbați cercetați pentru proxenetism și camătă – FOTO/VIDEO

Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej: ”În prezent se audiază persoane. În cursul zilei de azi se va analiza dacă…”

Dej | Șase persoane au fost REȚINUTE în dosarul ”Proxenetism și camătă”

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER