Eveniment
Dej | Bărbatul care a amenințat polițiști și jandarmi a EVADAT ca-n filme dintr-o închisoare din Italia
Publicat acum
17 minutepe
de
Redactie
Bărbatul în vârstă de 42 de ani, din comuna Jichișu de Jos, care a fost arestat preventiv pentru ultraj, după ce a amenințat cu moartea polițiști și jandarmi, are ”la activ” o evadare spectaculoasă.
Potrivit informațiilor obținute de Dej24.ro, în urmă aproximativ 13 de ani, alături de alți doi indivizi, bărbatul – pe atunci în vârstă de 30 de ani – a evadat din penitenciarul Miogni din Varese, Italia. Era închis acolo pentru exploatarea prostituției.
Despre spectaculoasa evadare a scris și mass-media de la acea vreme: ”Evadarea a fost ca-n filme: deţinuţii au tăiat cu o pilă barele de la fereastra celulei de la etajul întâi. Apoi, fără a fi auziţi de nimeni, au ieşit în curtea închisorii, au poziţionat trei containere de gunoi unul deasupra celuilalt şi au urcat pe zidul exterior al puşcăriei. Pe urmă, folosind cearşafuri mai întâi rupte şi apoi înnodate, au coborât fără a fi observaţi”.
Bărbatul cercetat acum pentru ultraj nu a rezistat mult liber și a fost prins a doua zi, în Elveția.













