Conectează-te cu noi

Eveniment

DEJ | BĂTAIE ca-n filme la un majorat. S-a lăsat cu capete sparte și vizite la spital

Publicat acum

pe

bataie scandal

loading...

Cheful de majorat al elevilor unei clase de elită dintr-un liceu din Dej s-a terminat forțat în noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după ora 01:30.

Cătălin şi Augustin, colegi de bancă, se aflau împreună cu ceilalţi tineri din clasă la cheful de majorat al unui coleg, în incinta unui restaurant din Dej. Ambii sunt boxeri şi, la un moment dat, sub efectul şampaniei, au început să exerseze mişcări, ca la antrenament.

La un moment dat a început bătaia – de data aceasta adevărată – între ei, Cătălin încasând câteva serii de pumni, deloc simulaţi, de la Augustin.

Îmi curgea sângele din arcadă, pătând oglinda barului şi, în ciuda faptului că vreo câţiva colegi l-au ţinut de mâini, acesta m-a mai pocnit o dată şi de asemenea, unui coleg i-a sucit mâna şi altuia i-a mai aplicat o serie. Cheful s-a stricat imediat după aceea, iar eu am plecat spre casă, pentru ca dimineaţă să mă prezint la sediul Poliţiei municipiului Dej ca să depun plângere”, povesteşte Cătălin, cu ochii puternic tumefiaţi de pe urma loviturilor primate. La I.M.L. Cluj, medicii i-au  eliberat un certificat medico-legal în care-i recomandă 9 zile de îngrijiri medicale.

După numai cinci minute de la plecarea lui Cătălin, din sediul I.M.L. Cluj, şi-a făcut apariţia şi Augustin, gardat de părinţi. Acesta, cu gâtul înroşit, având pe el urme pronunţate de degete, susţine că bătaia a fost începută de Cătălin.

La început ne-am jucat – dar el, băut fiind, m-a dat cu capul de perete şi mi-a dat un pumn în cap, iar eu i-am dat imediat după aceea, ca răspuns, două palme. Atunci, m-a strâns puternic de gât şi şi m-a lovit din nou în cap”, se apără Augustin.

Şi noi am făcut plângere penală, a doua zi, la poliţie, împotriva lui”, a declarat, iritată, mama băiatului în vârstă de 17 ani.

După ce a fost consultat de către legişti, acesta a ieşit, la rândul său, fluturând un certificat medico-legal, însă cu ceva mai puţine zile de îngrijiri medicale decât oponentul său.

La data de 6/7 februarie a.c., politiştii au intervenit pentru a aplana un conflict iscat între doi tineri de 17 ani, din Dej, într-un local public de pe strada Crângului. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs altercaţia, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a declarat, pentru gazetadecluj.ro, Carmen Juncan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Sursă text: Gazeta de Cluj

RECLAMĂ

TU AI DAT LIKE?

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER