Conectează-te cu noi

Politic

ALEGERI LOCALE 2020 | DEJ | Candidatura lui Aurelian Mureșan la alegerile locale din acest an, confirmată de PNL Cluj!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

ALEGERI LOCALE 2020 | Colegiul Director Judeţean al PNL Cluj a validat, vineri, candidatura lui Aurelian Mureșan pentru funcția de primar al municipiului Dej la alegerile locale din vara acestui an.

Am validat 28 de candidaturi la funcţia de primar, printre care şi a celor de oraşe şi municipii din judeţul Cluj. Astfel, la Cluj-Napoca a fost validată candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar şi nu am nicio emoţie în privinţa sa, deoarece faptele sale vorbesc. Sunt convins că Emil Boc va fi confirmat de clujeni în funcţia de primar după alegerile locale, în condiţiile în care experienţa domniei sale este apreciată şi la nivel european, dovadă stând intervenţiile sale de la PE, la nivelul Comitetului Regiunilor. De asemenea, nu am nicio emoţie în ceea ce priveşte viitorul Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca”, a spus Buda, potrivit Mediafax.

Acesta a subliniat că au mai fost validate candidaturile actualului primar liberal din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a primarului din Huedin, Mircea Moroşan, şi a primarului Cristian Matei, din Turda, edil ales în 2016 pe listele PSD.

De asemenea, la Gherla va candida Ovidiu Drăgan, iar la Dej Aurelian Mureşan.

Emil Boc a fost ales pentru prima oară primar al municipiului Cluj-Napoca în anul 2004, a fost reales în 2008, dar şi-a întrerupt mandatul după ce a fost numit prim-ministru al României. Acesta a mai fost ales primar în 2012 şi apoi la alegerile locale din 2016.

PNL Cluj i-a validat, recent, şi pe primarii liberali de comune aflaţi în funcţie, dar şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, pentru un nou mandat.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER