Eveniment
Dej | I-au făcut semn să oprească mașina, dar a fugit pe un drum comunal. De ce a vrut să scape
Publicat acum
5 anipe

Vineri în jurul orei 19.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care se deplasa pe DJ109A, însă acesta și-a continuat deplasarea.
Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, conducătorul pătrunzând pe un drum comunal, unde a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Apahida, care nu deţinea permis de conducere.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Citește și:

Delia și VUNK, cap de afiș la Zilele Dejului 2026. Pe scenă urcă și un trapper. Vezi PROGRAMUL – FOTO

Copil mort în cimitir după ce a căzut o cruce peste el. Polițiștii din Gherla vor să afle cum s-a produs nenorocirea – FOTO

Sfârșit tragic pentru un tânăr din Rus. Familia greu încercetă are nevoie de ajutorul nostru!












