Eveniment
Dej | Mamă cu copil în brațe, accidentată pe trecere de un șofer începător – FOTO
Publicat acum
9 anipe

Un accident de circulație soldat cu o victimă a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15, pe strada George Coșbuc din municipiul Dej.
Din primele informații, o femeie de 30 de ani din Dej care avea un copil de doi ani în brațe, aflată în traversarea străzii regulamentar, pe culoarea verde a semaforului – pe trecerea pentru pietoni, ar fi fost accidentată de un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani din Dej, care are permis de conducere de puțin timp.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență polițiștii dejeni și o ambulanță. Femeia a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Din fericire, copilul a scăpat teafăr.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a afla circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul, urmând să stabilească încadrarea faptei.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului













