Conectează-te cu noi

Administraţie

Dej – Morar Costan despre modernizare școli, cinema 3D, muzeu, librărie și Casa de Cultură – VIDEO

Publicat acum

pe

Primarul municipiului Dej, Morar Costan a vorbit într-o conferință de presă despre reabilitarea și modernizarea unui liceu și a unei grădinițe, dar și despre finalizarea investițiilor la cinematograful 3D, la muzeu și librărie.

Așa cum se știa încă de săptămâna trecută, în această perioadă au fost demarate proiecte prin care vor fi reabilitate şi modernizate Liceul Tehnologic „ Someş” şi Grădiniţa „ Arlechino”. În urmă cu câteva zile, primarul municipiului Dej, Morar Costan s-a deplasat la București și a semnat contractele de finanţare pentru cele două obiective.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, edilul a detaliat cele două investiții de amploare (durată, sume, etc. – detalii în materialul video) și a vorbit și despre importanța continuării investiţiilor în învăţământul dejean, precum cele două proiecte pe fonduri europene realizate la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”.

De asemenea, printr-un proiect prin Compania Naţională de Investiţii, se va construi și o sală de sport la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuşi”. În ceea ce privește învățământul, Morar Costan a mai explicat că va fi demarat un proiect de reabilitare termică, pe fonduri nerambursabile, la toate unitățile din oraș.

Tot în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii dejeni, primarul a detaliat situația Casei de Cultură – aflată și ea în renvoare de luni bune, și a anunțat că în vară, în iunie-iulie, vor fi finalizate și lucrările la muzeu, librărie și cinematograful 3D, toate amplasate în fostul liceu Economic din centrul municipiului.

Mai multe detalii despre toate acestea în MATERIALUL VIDEO de mai jos.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER