Social-Cultură
Dej | Prima calificare la Campionatul MONDIAL de Dans Sportiv pentru elevii lui Vlad Pîslariu – FOTO
Publicat acum
5 anipe
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Campionatul Național al României la Dans Sportiv pe Secțiuni, ediția 2020.
Competiția este una de maximă importanță pentru practicanții acestui sport, fiind etapa de selecție a participanților la campionatele europene și mondiale de profil. Clubul Sportiv Latino Angels și-a prezentat elevii la startul compețitiei în speranța unei performanțe cât mai valoroase. Tânărul antrenor Vlad Pîslariu, fost campion mondial al categoriei de tineret, a pregătit patru perechi de dansatori care au obținut rezultate notabile.
Sâmbătă, 29 februarie, perechea de dansatori Rafa Mădălina (Latino Angels, Dej) și Vlad Turlaș (Top Dance Life, Bistrița) au obtinut titlul de vicecampioni naționali la dansuri standart la categoria de vâstă 14-15 ani. După o finală memorabilă, perechea dejeană s-a calificat de pe poziția a doua la Campionatul Mondial de Dansuri Standart. Pentru tânărul antrenor Vlad Pâslariu este prima calificare a unei perechi antrenate de el la Campionatul Mondial de profil.
A doua zi de concurs a însemnat al doilea titlu de vicecampioni naționali pentru dejeni. La secțiunea de dansuri standart, categoria de vârstă 12-13 ani, perechea Mara Lechințan – Bogdan Pop (ambii de la Latino Angels) a obținut titlul de vicecampioni naționali. Din păcate, pentru această categorie de juniori încă nu se organizează campionate mondiale.
Alte rezultate bune au obținut sportivii Sonia Stelea cu Robert Kis, la categoria de vârstă 16-18 ani. Aceștia s-au calificat în finala competiției, ocupând locul 7. De asemenea, o calificare valoroasă în semifinala concursului de dansuri standart pentru adulți si ocuparea locului 10 în ierarhia la nivelul țării, au avut sportivii Andreea Cozmută cu Emanuel Moraru.
”Felicităm toți sportivii clubului pentru rezultatele valoroase din competinie, le urăm calificaților la mondiale mult succes si mulțumim unui antrenor tânăr de mare perspectivă care își dedică viața dansului la cel mai înalt nivel. Multe mulțumiri, Vlad Pîslariu! De asemenea mulțumim domnului Alexandru Miheștean care a introdus Dejul pe harta dansului sportiv, marcând astfel viața multor tineri în cel mai frumos mod. Mulțumim antrenorilor colaboratori care sprijină permanent pregătirea sportivilor noștri: Alexandru Rusu și Dorin Gălban si antrenorilor din sesiunile intensive de pregătire: Genny Favero și Catia Vanone”, transmit reprezentanții clubului.