Conectează-te cu noi

Eveniment

Dej24.ro și The Telegraph au documentat împreună trecutul criminalului prins la Dej

Publicat acum

pe

loading...

Doi jurnaliști de la The Daily Telegraph – prestigiosul ziar din Marea Britanie – au fost prezenți la Dej și, alături de reporterii Dej24.ro, au documentat cazul crimei Valeriei Graves și trecutul principalului suspect, Cristian Sabou.

Jurnalistul Tony Diver de la The Daily Telegraph și fotograful Joe Newman au aterizat joi dimineață pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj și s-au îndreptat imediat spre municipiul Dej. Cei doi jurnaliști englezi au contactat Dej24.ro miercuri dimineață și și-au exprimat intenția de a colabora și de a documenta împreună cazul crimei Valeriei Graves și trecutul principalului suspect, Cristian Sabou. Încă dinainte de sosirea în România, ziariștii The Telegraph au publicat imagini video cu percheziția făcută pe strada Vlad Țepeș – folosind ca sursă Dej24.ro – și au obținut, cu ajutorul jurnaliștilor dejeni, declarația criminalului și cele mai importante informații ale tumultoasei zile.

Joi dimineață, jurnaliștii The Telegraph și Dej24.ro s-au întâlnit cu una dintre sursele din anchetă și au aflat când a început colaborarea dintre autoritățile române și cele britanice, cum s-a prelevat proba ADN și alte informații esențiale investigației jurnalistice. Ulterior, aceștia s-au îndreptat spre satul Gârceiu din județul Sălaj, acolo unde existau informații că se află tatăl suspectului. Bărbatul nu locuia acolo, însă jurnaliștii – ajutați de translatorul Iulia Gavrilaș – au reușit să obțină o întâlnire cu cumnata lui Cristi și să afle că sora ei ar fi fost înșelată de bărbatul ridicat de polițiști dintr-un imobil din Dej.

A doua zi, într-un alt sat din județul Sălaj, după lungi căutări, jurnaliștii dejeni și cei britanici au reușit să găsească mai mulți membri ai familiei Sabou, să îi convingă să vorbească și să afle detalii incredibile din viața lui Cristian. Toate aceste dezvăluiri vor fi publicate, în curând, pe Dej24.ro.

Vă reamintim, pe 30 decembrie 2013, Valerie Graves, în vârstă de 55 de ani – mamă și bunică – a fost găsită ucisă în casa sa din Bosham, West Sussex, Marea Britanie. O examinare post-mortem a stabilit că femeia suferise răni severe la cap, după ce a fost lovită cu un ciocan.

Miercuri dimineață, Cristian Sabou – un tânăr în vârstă de 28 de ani – a fost arestat într-un imobil din Dej de către polițiști din cadrul polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., din cadrul I.P.J. Cluj, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și I.P.J. Sălaj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și în colaborare cu Ambasada Marii Britanii la București – National Crime Agency. Detectivii din echipa Surrey și Sussex Major Crime Team au fost prezenți în România pentru a colabora cu autoritățile române.

Pe parcursul percheziției domiciliare a fost pus în aplicare un mandat european de arestare pe numele tânărului, emis de autoritățile din Marea Britanie. Ulterior, suspectul a fost prezentat magistraților Curții de Apel Cluj, în vederea confirmării mandatului.

Nota redacției: The Daily Telegraph este un ziar din Marea Britanie înființat în anul 1855. Conform Wikipedia, acesta are un tiraj de 871.598 exemplare zilnic. Ziarul este deținut de Sir David și Sir Frederick Barclay, care dețin și ziarele Sunday Telegraph și Spectator. De-a lungul anilor, The Telegraph a câștigat numeroase premii și distincții, fiind unul dintre cele mai importante și influente ziare din Marea Britanie. Calitate și credibilitate – acestea sunt două dintre cuvintele care descriu cel mai bine produsul media The Telegraph.

Citește și:

Percheziții la Dej! Suspect de OMOR în Marea Britanie, prins de polițiștii români – FOTO/VIDEO
Criminal cu sânge rece, depistat într-un apartament din Dej la 6 ani după ce a omorât o femeie în Marea Britanie! Cine este suspectul
Criminalul din Dej: ”S-a întâmplat un accident… Îmi pare rău” – FOTO/VIDEO
FOTO Dej24.ro – El este principalul SUSPECT în cazul CRIMEI din Marea Britanie
DETALII NOI în cazul CRIMEI lui Valerie Graves! Cum a fost prins ucigașul din Dej după CRIMA care a șocat Marea Britanie
Fosta cumnată a criminalului prins miercuri la Dej: „Sora mea mi-a spus că…” – FOTO

Eveniment

Tânăr din comuna Petru Rareș, prins în Dej cu plăcuțe false de înmatriculare!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Duminică după-amiază, 13 octombrie, în jurul orei 18.10, poliţiştii din cadrul Biroului de Siguranţă Publică şi Patrulare Dej, au depistat un tânăr de 22 de ani din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că numerele de înmatriculare aplicate pe autoturism sunt false.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiuni de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Continuă să citești

Eveniment

ACCIDENT în Cășeiu. Pieton lovit de mașină, transportat la spitalul din Dej – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un accident de circulație a avut loc în această seară, în jurul orei 19:45, în localitatea Cășeiu.

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Cășeiu, a fost lovit de o mașină. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii dejeni și o ambulanță.

Victima a primit îngirjiri medicale în ambulanță, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Se pare că a suferit o fractură la membrele inferioare.

Oamenii legii urmează să stabilească dacă pietonul se afla sau nu pe trecere, precum și celelalte circumstanțe ale producerii accidentului.

Revenim cu detalii!

Continuă să citești

Eveniment

Bărbat din Bobâlna găsit CARBONIZAT. Medicii din Dej nu au mai putut face nimic – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un bărbat în vârstă de 87 de ani din localitatea Bobâlna a fost găsit carbonizat. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

Un apel la 112 a anunțat ieri după-amiază, în jurul orei 17, că un bărbat în vârstă de 87 de ani, din Bobâlna, a fost găsit carbonizat. Descoperirea a fost făcută de un membru al familiei.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și o ambulanță, însă medicii din Dej nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Se pare că bărbatul a aprins resturi vegetale înainte de a fi găsit fără suflare.

”În urma unui apel prin SNUAU 112 s-a sesizat faptul că un bărbat în vârstă de 87 de ani din Bobâlna, în timp ce se afla în gradină a aprins intenționat iarbă uscată, ulterior fiind găsit inconştient – căzut pe terenul aflat în flăcări – de către un membru al familiei. În cauză nu sunt suspiciuni de omor”, ne-au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Continuă să citești

RECLAMĂ

PUBLICITATE ELECTORALĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare