Sport
Dejeanul Cătălin Itu, sărit din schemă? N-a prins niciun minut la CFR de la venirea lui Iordănescu
Publicat acum
5 anipe

GSP scrie că dejeanul Cătălin Itu (21 de ani) nu a jucat deloc de când a venit Edi Iordănescu (42 de ani) la CFR Cluj. Peste șase luni, mijlocașul nu va mai fi eligibil U21.
Cătălin Itu, pe care antrenorul Dan Petrescu l-a folosit des ca să ocupe un loc dintre cele două rezervate fotbaliștilor sub 21 de ani, nu a mai jucat deloc de când Edward Iordănescu a devenit antrenor principal.
Noul tehnician a preferat alte soluții pentru respectarea regulii U21: Denis Ciobotariu, fundaș central, extrema Costache sau mijlocașul Dodi Joca au constituit alegerile lui Iordănescu. Itu nu a fost utilizat deloc.
Dejeanul Itu va mai beneficia de avantajul U21 doar în următoarele șase luni, până la terminarea sezonului, notează aceeași sursă.
Ultima partidă în care a evoluat Cătălin Itu a avut loc în noiembrie, înfrângerea de acasă cu AS Roma, 0-2.
Citește și:

A fost agreată, în linii mari, varianta finală a traseului drumului expres Cluj-Dej – FOTO

Dej | Bărbat arestat pentru încălcarea ordinului de protecție. S-a apropiat, pe stradă, de persoana vătămată

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru a-l avansa pe cel mai vârstnic locuitor din Gherla – GALERIE FOTO













