Conectează-te cu noi

Politic

Dejeanul Vicențiu Știr a semnat un memorandum între România și Coreea. Află despre ce e vorba – FOTO

Publicat acum

pe

Vicențiu Știr, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Soon Jick Hong, președintele Centrului de Productivitate din Coreea (KPC) au semnat, astăzi, Memorandumul de Înțelegere prin care au fost puse bazele instituționale pentru înființarea Centrului Român de Productivitate.

Prin acest document părțile își propun să stabilească o colaborare strânsă pentru dezvoltarea economică reciprocă, a României și a Republicii Coreea prin  intensificarea relațiilor de cooperare dintre întreprinderi, companii din sectorul productivității, agenții din zona productivității, asociații și agenții guvernamentale din ambele țări.

„Suntem încrezători că cele mai bune practice, metodologia avansată în domeniul productivității și experiența specialiștilor KOREA PRODUCTIVITY CENTER vor contribui în mod decisiv la instituționalizarea productivității în România, la crearea unei strategii de productivitate la nivel national și conștientizarea avantajelor realizării unui mediu favorabil dezvoltării antreprenoriatului”, a subliniat Vicențiu Știr.

Înființarea Centrului Român de Productivitate este un efort comun al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, al KOREA PRODUCTIVITY CENTER, Secretariatul General al Guvernului RomânieiMinisterul Strategiei și Finanțelor din Coreea și al unui colectiv mixt de specialiști în domeniul productivității din ambele țări.

La  eveniment au participat E.S. Dl. Kim Eun-Joong, ambasadorul Republicii Coreea la București, reprezentanți ai KOREA PRODUCTIVITY CENTER, reprezentanți ai MDRAPFE și reprezentanți ai Confederației Patronatului Român.

România, prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat  a derulat, în perioada 2015-2017, Programul Knowledge Sharing Program, furnizat de Guvernul Republicii Coreea, cu următoarea tematică: 

1. Crearea unui sistem de evaluare şi măsurare a productivității pentru sectorul IMM, utilizând noul concept internațional al productivității;

2. Dezvoltarea unui sistem sustenabil de învățământ vocațional şi de consultanță pentru sectorul IMM din România.

Centrele Naționale de Productivitate sunt organizații de referința pentru economiile țărilor dezvoltate, cele mai semnificative fiind cele din Germania, Olanda, Finlanda, Marea Britanie, Statele Unite, Japonia, Coreea sau Singapore. Aceste centre sunt afiliate la  Asociația Europeană a Centrelor Naționale de Productivitate cu sediul în Belgia sau la  Asociația de Productivitate din Asia, iar în America există 3 asociații. Centrele sunt susținute metodologic de un departament specializat al Organizației Internaționale a Muncii (ILO) cu sediul la Geneva.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER