Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Delegație franceză din Le Quesnoy, vizită la Primăria Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Un grup de cadre didactice, alături de elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” si ai Liceului Agricol „Lycee des 3 Chenes” din orasul francez Le Quesnoy, au facut miercuri, 17 mai, o vizita la Primaria Municipiului Dej.

Oaspetii francezi se afla in aceste zile in municipiul Dej in cadrul unui proiect educativ derulat în parteneriat între cele doua institutii de invatamant, intitulat „Descoperirea cosmetologiei din perspectiva culturii celor două comunități”.

In cadrul intalnirii, am avut placerea sa le urez un bun venit in municipiul nostru, prietenilor din Le Quesnoy, oras infratit cu Dejul si sa le transmit aprecierea pentru continuarea relatiilor de prietenie, prin derularea unui astfel de proiect, benefic atat pentru cadrele didactice cat si pentru elevi, aspecte subliniate si de directorii celor doua scoli partenere, care si-au exprimat dorinta de a continua si pe viitor, parteneriatul. Astfel de schimburi de experienta si interculturale intre cadrele didactice si elevii din alte scoli europene, sunt extraordinare pentru pregatirea elevilor nostri, motiv pentru care i-am asigurat de sustinere in continuarea proiectului in anii urmatori”, a declarat primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER