Conectează-te cu noi

Eveniment

Delgaz: ”Reluăm alimentarea cu gaze de îndată ce asociațiile de proprietari din Dej remediază problemele”

Publicat acum

pe

Delgaz Grid a anunțat, printr-un comunicat de presă, că ”este pregătită să reia alimentarea cu gaze naturale către consumatorii din municipiul Dej, de îndată ce asociațiile de proprietari/ proprietarii remediază problemele constatate la instalațiile de utilizare comune”. Pe românește, doar dacă oamenii remediază pe cheltuiala lor ”problemele”, vor beneficia din nou de gaze naturale.

Redăm comunicatul primit în urmă cu puțin timp: ”Compania Delgaz Grid administrează, exploatează şi întreţine sistemul de distribuţie a gazelor naturale compus din conducte şi branşamente stradale, echipamente de măsurare şi reglare a presiunii gazelor naturale. Instalaţia de alimentare cu gaze naturale, de la regulatorul de presiune înspre consumatori, conform normelor legislative în vigoare, este instalaţie de utilizare, iar responsabilitatea întreţinerii şi remedierii defecţiunilor aparţine proprietarilor, începând cu aprilie 2009 (Normele Tehnice în vigoare NTPEE – 2008 aprobate prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) 5/2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 255 bis, partea I/16.04.2009).

La dispeceratul companiei au fost înregistrate pe parcursul zilei de ieri și astăzi câteva sute de sesizări primite din partea consumatorilor din municipiul Dej, privind mirosul puternic de etilmercaptan, urmarea a supraodorizării accidentale a gazelor naturale în instalația Transgaz.

În cazul în care s-au depistat scăpări pe instalația de utilizare comună (coloane), de pe casa scării, iar alimentarea a fost sistată, asociațiilor de proprietari/proprietarilor le revine responsabilitatea să contacteze o firmă autorizată de către ANRE pentru remedierea instalaţiei interioare de gaz, astfel încât Delgaz Grid să poată relua alimentarea cu gaze naturale în condiţii de siguranţă pentru aceştia.

Firmele autorizate de către ANRE pentru astfel de lucrări se regăsesc pe situ-ul ANRE la adresa https://portal.anre.ro/PublicLists/AtestatGN, consumatorii putând alege oricare din aceste firme, chiar și din alte județe.

Înţelegem şi regretăm disconfortul, dar această măsură este obligatorie şi necesară pentru a preveni producerea unui eveniment cu urmări nedorite, siguranța consumatorilor fiind prioritară”, arată Delgaz într-un comunicat de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER