Politic
Deputatul Cornel Itu a semnat pentru acordarea pensiilor speciale parlamentarilor
Publicat acum
10 anipe
Deputatul dejean Cornel Itu se află printre cei 255 de parlamentari care au semnat propunerea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori, între aceștia aflându-se și dejeanul Corneș Itu.
Deputaţii şi senatorii vor putea avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.
Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege.
Parlamentarii vor beneficia astfel de pensii speciale, deputatul PSD Petre Daea precizând că pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.