Conectează-te cu noi

Politic

Deputatul dejean Cornel Itu: ”Alocațiile pentru copii au fost dublate prin votul PSD”

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Cornel Itu anunță, printr-un comunicat de presă, că a votat pentru dublarea alocațiilor pentru copii.

”Am votat miercuri, 18 decembrie, în ședința de vot final a Camerei Deputaților, alături de colegii din PSD, pentru dublarea alocațiilor pentru copii. Proiectul de lege a fost adoptat cu amendamente, iar odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani și 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Alocațiile reprezintă în orice stat democratic și civilizat una dintre măsurile esențiale pentru a sprijini creșterea copiilor, adică a generațiilor care vin din urmă și care vor croi viitorul României. Țara noastră nu este nicidecum pe un loc fruntaș în ceea ce privește cuantumul alocațiilor, ba dimpotrivă, suntem la coada clasamentului UE. Așadar, majorarea pas cu pas, an de an a alocațiilor, pentru a sprijini familiile, este absolut necesară. Însă, nu la fel au gândit deputații PNL și PMP, care au refuzat să voteze acest proiect și și-au scos cartelele de vot în momentul în care firesc era să spună DA pentru majorarea alocațiilor. Sunt convins că pentru acest gest vor da socoteală cetățenilor. Liberalii, aflați astăzi la guvernare, vor trebui să explice cum au găsit 300 de milioane de euro pentru a plăti datoria pe care o statul față de niște investitori privați, dar când vine vorba de copiii românilor, susțin că nu sunt fonduri pentru a li se acorda alocații adaptate la realitatea economică din prezent”, transmite printr-un comunicat de presă Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER