Conectează-te cu noi

Naţional

DIICOT: Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra după ce a surprins-o cu telefonul, apoi a incinerat-o

Publicat acum

pe

Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra joi, în jurul orei 12.00, după ce a surprins-o cu telefonul, apoi a incinerat-o, a anunţat DIICOT duminică seara. Sunt indicii că bărbatul a acţionat similar şi în cazul Luizei, potrivit NEWS.ro.

„S-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de inculpatul Dincă Gheorghe şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, constând în aceea că la data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din municipiul Caracal, ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv în recrutarea, transportarea şi adăpostirea minorei, prin constrângere, răpire şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Vă rog să aveţi în vedere că inculpatul este o persoană cu o constituţie fizică masivă în faţa căruia o minoră de 15 ani nu a avut practic nicio şansă să se apere, totul în scopul exploatării sale sexuale”, a declarat duminică seara Giorgiana Hosu, procuror şef adjunct al DIICOT.

Hosu a vorbit şi despre ceea ce au descoperit anchetatorii la locuinţa lui Dincă.

„În urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, în cenuşa aflată într-un butoi metalic, au fost identificate, prin cernere, mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte două fragmente de lănţişoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel, ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului a fost găsit, de asemenea, un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparţinând fiicei sale. În această seară, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parţială din care reiese că la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei, cât şi al inculpatului. În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima la data de 25 iulie 2019, în jurul orei 12:00, la domiciliul său şi ulterior i-a incinerat corpul. Inculpatul a declarat că a agresat-o, suprimându-i viaţa, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână”, a precizat procurorul şef adjunct al DIICOT.

Giorgiana Hosu a spus, de asemenea, că există indicii că bărbatul a acţionat în mod similar şi în cazul adolescentei dispărute în aprilie.

„Cu privire la cea de a doua victimă, există indicii că inculpatul a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni şi urmează să ofere detalii în cadrul audierilor reluate de colegii mei acum, la ora 20:00. Subliniez efortul comun al procurorilor şi poliţiştilor, care a fost unul considerabil în stabilirea adevărului judiciar”, a spus ea.

Hosu a spus că în acest moment nu există informaţii că ar fi şi alte victime.

Duminică, Gheorghe Dincă, reţinut în cazul dispariţiei fetei de 15 ani din Olt, a recunoscut că a ucis-o pe aceasta, precum şi pe adolescenta de 18 ani dispărută din aprilie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER