Conectează-te cu noi

Naţional

Din decembrie, vor fi active mai multe măsuri în sprijinul șomerilor

Publicat acum

pe

lapte fabrica

Începând cu luna decembrie, măsurile de stimulare a ocupării vor fi mai atractive pentru cele două categorii de beneficiari ai serviciilor oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori.

Astfel, prin modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și al ocupării forței de muncă, sunt introduse noi servicii acordate șomerilor, crește cuantumul primelor de mobilitate și se modifică modalitatea de acordare a acestora, este introdusă prima de activare, cresc subvențiile acordate agenților economici pentru angajarea șomerilor.

În categoria primelor de mobilitate se încadrează prima de instalare și prima de încadrare.

Prima de instalare – se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care îşi au domiciliul sau reședința şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel:

a) 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi îşi schimbă domiciliul sau reședința;
b) 15.500 lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei care își schimbă domiciliul;
c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei;

Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de:

  • 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);
  • 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).

Persoanele care au locuința asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranșă la data instalării.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința.

Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcție de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator.

Primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare) se acordă persoanelor șomere care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate. Acesta se aprobă și se actualizează prin hotărâre de Guvern.

Planul de mobilitate va include comunitățile marginalizate cu grad 3 și 4 de sărăcie și arealele prioritare pentru dezvoltare asumate prin Memorandumul cu tema dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova (Iași și Vaslui).

Modificările Legii nr. 76/2002 prevăd introducerea primei de activare. Astfel, șomerii înregistraţi, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, pot primi o primă de activare de 500 de lei, neimpozabilă, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.

Totodată, începând cu luna decembrie, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai instituțiilor de învățământ (indiferent de nivel) primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 lei. În cazul persoanelor cu dizabilități subvenția se acordă timp de 18 luni.

De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilităţi, șomeri de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Angajatorii care încadrează în muncă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.

Toate aceste prevederi vor intra în vigoare în decembrie a.c., după aprobarea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER