Sport
Dinamo a pierdut meciul cu CFR Cluj, scor 0-3, în Liga I Betano
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișDinamo a pierdut ultimele două partide din Liga 1 Betano, 1-4 cu Viitorul şi marţi seară, 4 decembrie, pe teren propriu, s-a înclinat în faţa liderului CFR, 0-3, goluri înscrise de Păun ’35, Culio ’51 (penalty) şi Ţucudean ’83, scrie Mediafax.
Alb-roşii se zbat în subsolul clasamentului, locul 11, cu 18 puncte, iar preşedintele clubului, Alexandru David, a făcut un anunţ important în privinţa antrenorului Mircea Rednic.
„Chiar dacă am pierdut ultimele două meciuri, se vede o creştere. Trebuie să avem răbdare. Şi la Viitorul, nu vreau să comentez eliminarea, şi acolo şi acum eu zic că ne-am bătut singuri„, a spus Alexandru David, la Digi Sport. Acesta a continuat: „Mai este timp, evident că situaţia nu este una plăcută. Mai sunt meciuri de jucat şi câtă vreme, din punct de vedere matematic obiectivul este posibil, continuăm să credem în el„.
Ce se întâmplă cu Rednic? „M-am gândit serios că dacă nu intrăm în playoff să îi prelungim contractul cu un an. Dacă intră în playoff, o să îi prelungim contractul cu încă doi ani. Mircea Rednic are contract pe doi ani cu noi. Mircea Rednic este un antrenor foarte bun şi va avea rezultate bune dacă va fi acea certitudine în ceea ce priveşte contractul„, a mai spus Alexandru David.
FOTO – Arhivă
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO