Conectează-te cu noi

Sport

Doi foști voleibaliști ai Unirii Dej au semnat cu ”U” Cluj – FOTO

Publicat acum

pe

transferuri U Cluj voleiEchipa de volei ”U” Cluj și-a prezentat astăzi noile achiziții, doi dintre sportivi fiind foști voleibaliști ai Unirii Dej.

Cei doi foști uniriști ajunși la Universitatea Cluj sunt Alexandru Magdaș (centru) și Cătălin Neag (secund). Celelalte transferuri reușite de ”șepcile roșii” sunt: Patriciu Păştean (centru – fost jucător la Ştiinţa Explorări Baia Mare), Vlad Negrean (fals – venit de la CS Phoenix Şimleu Silvaniei), Peter Kecskemeti (ridicător – VCM LPS Piatra Neamţ) și  Florin Filip (secund – CS Phoenix Şimleu Silvaniei), ultimul trecut, de asemenea, pe la Unirea Dej.

“Am adus jucători cu experienţă în Divizia A1, foşti voleibalişti la Baia Mare, Şimleu, Piatra Neamţ sau Dej. Sunt voleibalişti care au în palmares medalii de vicecampioni naţionali şi pe care noi ne vom baza în următorul sezon. Până acum au fost cele patru turnee de pregătire la care am participat, dar deocamdată nu am tras o linie să ştim exact unde stăm, însă ne-am făcut o idee. Am ales să ne bazăm în continuare pe jucători români. Cred că sportivii români sunt mult mai valoroşi decât cei care vin de afară”, a declarat managerul echipei Universitatea Cluj, Bogdan Ungureanu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER