Eveniment
Doi polițiști din Gherla au salvat un bărbat care a încercat să-și curme viața – FOTO
Publicat acum
6 minutepe

Viața unui bărbat care a încercat să-și curme zilele a fost salvată de intervenția promptă a doi polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla.
Este vorba despre agentul șef principal de poliție Bogdan Chindriș și agentul principal de poliție Claudiu Fârțan din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla, care au intervenit, zilele trecute, la un caz de violență domestică, cu grad ridicat de risc și complexitate.
După emiterea ordinului de protecție provizoriu și aplicarea măsurilor dispuse, polițiștii au făcut o descoperire șocantă la revenirea la imobil: persoana cercetată se afla în stare critică, în urma unei tentative de suicid.
Fără nicio ezitare, cei doi polițiști au acționat imediat pentru salvarea victimei. Au inițiat, de îndată, manevrele de resuscitare și au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului medical.
”Datorită reacției lor rapide, calmului desăvârșit și pregătirii profesionale, bărbatul a prezentat revenirea funcțiilor vitale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Aceasta este adevărata față a muncii de poliție, oameni care, dincolo de uniformă, iau decizii în fracțiuni de secundă și luptă pentru viață”, a transmis Sindicatul Europol.












