Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Două accidente la Gherla. O căruță distrusă și un copil rănit, bilanțul evenimentelor rutiere

Publicat acum

pe

accident Fundatura (7) politie ambulanta

Două accidente de circulație s-au petrecut astăzi în municipiul Gherla. Unul dintre ele s-a soldat cu o victimă, celălalt doar cu pagube materiale.

Primul eveniment rutier s-a petrecut în jurul orei 13:30, pe strada Clujului din Gherla. Se pare că șoferul unui autotren nu a păstrat distanța regulamentară în mers și s-a izbit de o autoutilitară înmatriculată în Maramureș. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-o căruță, care circula în fața sa și care intenționa să vireze la stânga, motiv pentru care și oprise. Atelajul hipo a fost distrus, însă nimeni nu a fost rănit.

Cel de-al doilea accident s-a produs în această după-amiază, puțin după ora 15:30. Din primele informaţii, un minor în vârstă de 9 ani ar fi traversat șoseaua pe bicicletă, fiind surprins și accidentat de un autoturism marca Matiz. În urma impactului, copilul a căzut la pământ și s-a lovit în zona capului. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Polițiștii efectuează cercetări în ambele cazuri pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-au produs accidentele din Gherla.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER