Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Două persoane duse la spitalul din Beclean, după ce o mașină s-a răsturnat – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 14, în localitatea bistrițeană Șintereag.

Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Bistrița, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

Două persoane au fost rănite. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani și de o femeie în vârstă de 48 de ani, care prezentau leziuni minore. Cele două victime au fost transportate la CPU Beclean pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

ACTUALIZARE: ”Astăzi, 31 decembrie, pe Drumul Național 17, în localitatea Șintereag, polițiștii din Beclean au intervenit la un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din Nimigea a acroșat un alt autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, din Bistrița, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto din Bistrița și o pasageră au fost răniți și transportați la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cadrul în cazul conducătorului auto din Bistrița și 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt conducător auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean- Compartimentul Rutier”, a informat IPJ Bistrița.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER