Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Drifturi, accidente și o mașină incendiată în Dej. Demonstrațiile, puse în scenă de IPJ Cluj – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

În cursul dimineții, în centrul municipiului Dej, cu începere de la ora 10, au avut loc mai multe activități desfășurate de polițiști, în cadrul unui proiect de prevenire a accidentelor de circulație.

Acțiunea de la Dej, din cadrul proiectului de EDUCATIE RUTIERĂ – Campania Naţională de prevenire a accidentelor de circulaţie “ALEGE VIAȚA” s-a desfășurat în Piața Bobâlna. Acolo a avut loc o spectaculoasă demonstrație de pilotaj făcută de specialiști de la Napoca Rally Academy (demonstrații cu roțile din spate blocate – derapaj). Apoi, organizatorii au pregătit două scenarii: un pieton lovit de mașină (victima fiind stabilizată de personalul medical al Ambulanței Dej) și un accident grav petrecut între două mașini, eveniment rutier soldat cu o persoană încarcerată.

Astfel, în scenă au intrat și pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej care au eliberat bărbatul blocat între fiarele contorsionate. Ulterior, autoturismul „s-a aprins”, incendiul fiind lichidat în scurt timp de pompierii dejeni. La final, intervențiile salvatorilor au fost aplaudate la scenă deschisă de spectatorii plini de adrenalină.

De asemenea, simulatorul de centură de siguranță a stat la dispoziția elevilor care au simțit, pe propria piele, cât de important este portul acesteia în cazul unui accident rutier.

La evenimentul din zona centrală a municipiului au luat parte numeroși elevi și profesori de la mai multe școli din oraș, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj și ai Poliției Municipiului Dej, oficialități locale – în frunte cu primarul Morar Costan, dar și simplii trecători.

Exercițiul a fost organizat de IPJ Cluj, cu sprijinul Napoca Rally Academy, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” Cluj – Detașamentul de Pompieri Dej și Serviciul de Ambulanță Cluj – Ambulanța Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER