Conectează-te cu noi

Social-Cultură

DRUMUL CRUCII la Dej. Scene CUTREMURĂTOARE și ochi plini de lacrimi – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Marsul Crucii Dej (3)

La Dej a avut loc în această după-amiază procesiunea prin care a fost refăcut Drumul Crucii urmat de Isus Hristos de la judecată și până la răstignire.

Reprezentația dramatică a Drumului Crucii parcurs de Iisus Hristos înainte de moartea Lui a fost organizată de artistul ceramist Daniel Leș, Asociația „Drumul Crucii” în colaborare cu Asociația Bărbaților Creștini și Asociația Servus – Baia Mare.

Dramatizarea de la Dej a fost realizată de un grup de credincioşi din mai multe confesiuni religioase, ca o încercare de a demonstra că în creştinism nu sunt graniţe. Pentru a reda cu fidelitate dramatismul Drumului Crucii, participanţii la procesiune (Iisus Hristos, soldaţii romani, Pilat din Pont, Baraba, Maria – mama lui Iisus, mironosiţele şi alții) au îmbrăcat straie asemeni celor purtate în urmă cu 2.000 de ani.

Procesiunea din Dej – desfășurată sub ochii uimiţi şi înlăcrimaţi ai dejenilor veniţi în număr mare să vadă pe viu dramatizarea patimilor lui Iisus – a fost împărţită în 14 etape, după numărul opririlor pomenite în Biblie. Pe tot acest traseu, băimăreanul Daniel Leș (în interpretarea lui Iisus) – plin de sânge, cu părul încâlcit şi acoperit doar cu o pânză – a fost chinuit și bătut de soldații romani, sub privirile locuitorilor din Dej.

Scenele de violență, în care Daniel Leş a fost lovit cu pumnii, cu picioarele şi cu biciul, îmbrâncit şi rostogolit pe străzile Dejului, au fost extrem de convingătoare și i-au șocat pe cei care au răspuns ”prezent” invitației de a participa la această reprezentare.

Evenimentul de la Dej a debutat în fața blocului de la UM, a continuat pe străzile Ectaterina Teodoroiu, Avram Iancu și 1 Mai și s-a finalizat în Parcul Mic din Piața Bobâlna, acolo unde a avut loc răstignirea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Procesiunea, care s-a întins pe parcursul a aproape o oră şi jumătate, s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl nostru”, la fel cum a și început.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER