Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Drumul județean paralel cu Autostrada Transilvania va fi reabilitat

Publicat acum

pe

Consiliul Județean Cluj anunță demararea lucrărilor de reabilitare a drumului județean 107M care leagă Luna de Sus de comuna Băişoara și care ajunge până la limita cu judeţul Alba.

Astfel, într-o primă etapă, lucrările care vizează întreaga cale de rulare, de la fundaţie şi până la aşternerea a două straturi de asfalt, au demarat de la km 0+500, în vecinătatea joncțiunii cu DN1 și continuă pe întreaga rază a localității Luna de Sus, respectiv pe un sector în lungime de 2,6 km.

Amintim în acest sens faptul că, pe sectorul de drum care străbate localitatea Luna de Sus, expertiza tehnică realizată de Consiliul Județean Cluj a relevat o degradare a suprafeței de rulare în proporție de aproape 50%, fiind astfel întâlnite numeroase gropi, fisuri transversale și longitudinale, faianțări, văluriri și plombări.

Lucrările, finanţate din creditul angajat de Consiliul Judeţean Cluj în baza HCJ nr. 100/2017, au un termen de execuţie de 24 de luni, ele fiind realizate de Asocierea SC Kiat Group Construct SRL – SC Tehnic Asist SRL – SC Damar Consult SRL.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER