Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Drumurile judeţene din Cluj, pregătite pentru sezonul de iarnă

Publicat acum

pe

Deszapezire Cluj sare material antiderapant drumuri

Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a semnat contractele subsecvente aferente acestui sezon de iarnă ale Acordului cadru privind contractarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor judeţene, acord încheiat de forul administrativ judeţean pentru perioada 7 aprilie 2015 – 6 aprilie 2018.

În conformitate cu prevederile acestui document, dar şi ale Planului Operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile judeţene recent încheiat pentru perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017, au fost semnate contracte subsecvente cu operatorii privaţi care  corespund celor trei loturi şi care au fost declaraţi câştigători ai licitaţiei realizate de Consiliul Judeţean Cluj în primăvara anului 2015.

Operatorii care au obligaţia pregătirii drumurilor pentru sezonul de iarnă 2016-2017, a aprovizionării cu materiale pentru combaterea lunecuşului, a deszăpezirii drumurilor judeţene, respectiv a elaborării şi transmiterii periodice de informări privind starea drumurilor, sunt SC Diferit SRL pentru lotul nr. 1, la un preţ convenit de 250.000 lei cu TVA inclus, respectiv Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA şi Societatea de Construcţii Napoca SA pentru loturile nr. 2 şi 3, la un preţ convenit de 500.000 lei cu TVA inclus.

Aceste sume au fost stabilite pentru lunile noiembrie şi decembrie 2016, pentru restul sezonului de iarnă, din cursul anului 2017, urmând a fi semnate noi contracte, potrivit legislaţiei în vigoare. Estimarea sumelor prevăzute în actualele contracte a avut la bază contractele subsecvente încheiate pentru sezonul de iarnă 2015-2016 şi decontărilor efective de lucrări care au fost realizate în anul precedent.

Îi asigur pe această cale pe clujeni că am luat toate măsurile necesare astfel încât sosirea sezonului rece să găsească judeţul Cluj complet pregătit în ceea ce priveşte deszăpezirea  drumurilor judeţene. În acest sens, responsabilii Consiliului Judeţean şi cei ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului, în calitate de administratori ai drumurilor judeţene, au trecut deja la acţiuni de  verificare ce vizează constituirea de către societăţile responsabile a stocurilor de materiale antiderapante precum şi asigurarea funcţionalităţii  tuturor mijloacelor şi a utilajelor auto de intervenţie, astfel încât acţiunile de deszăpezire să fie gestionate în mod operativ şi cu evitarea oricăror probleme”, a declarat Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER