Social-Cultură
Duminică deosebită pentru credincioșii Parohiei Ciubanca – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișDuminică, 2 aprilie, în Parohia Ortodoxă Ciubanca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej, a fost o zi deosebită. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Sorin Căpâlna, de la Parohia Ortodoxă Pintic.
La finalul serviciului religios, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, la care a participat și părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului. Acesta le-a pus la suflet credincioșilor un cuvânt duhovnicesc, în care i-a îndemnat să-și hrănească sufletul din cuvântul lui Dumnezeu și să se aproprie de Sfântul Potir „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”.
Preotul paroh Septimiu Olar a mulțumit preoților prezenți și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, apoi i-a înmânat preotului Andrei Misaroș, de la Parohia Sărata, suma de 1600 de lei. Această sumă a fost colectată de puținii credincioși ai parohiei Ciubanca, sumă necesară reparațiilor casei parohiale din satul Sărata, unde a avut loc un incendiu.
La evenimentul religios au participat credincioși din parohie și din satele învecinate, precum și reprezentanți ai autoritățile locale.