Naţional
Duminică sărbătorim Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Tradiții și obiceiuri
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișBiserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an, la data de 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.
Aceasta este sărbătorită în fiecare an pe data de 8 septembrie și este prima mare sărbătoare din Anul Nou Bisericesc şi marchează hotarul dintre vară şi toamnă, în tradiţia populară fiind cunoscută ca o zi în care sunt ascultate rugăciunile femeilor ce vor să aibă copii.
De asemenea, sărbatoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.
În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.