Naţional
După temperaturi de vară, VIJELII! Cod PORTOCALIU de vânt în aproape toată țara
Publicat acum
7 lunipe
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt în jumătatea de vest a ţării, de luni seară până marţi dimineaţă. De marţi dimineaţă, va fi vânt în toată ţara, pentru unele zone fiind emisă avertizare cod portocaliu.
Meterologii au emis o avertizare cod galben de vânt şi vijelii valabilă în intervalul 1 aprilie, ora 20 – 2 aprilie, ora 08.
”În intervalul menţionat vântul se va intensifica treptat în Banat, Crişana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei şi în Maramureş, cu viteze de 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopţii va avea aspect de vijelie. În Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăşi 100…110 km/h”, precizează ANM.
O avertizare cod portocaliu, valabilă pentru perioada 2 aprilie, ora 08 – 2 aprilie, ora 22 vizează intensificări susţinute ale vântului în toată ţara, cu viteze de 55…65 km/h, iar local de 70…80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 90…110 km/h.
”În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1600 m se vor semnala precipitaţii mixte, iar în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali se vor acumula cantităţi de apă de 10…20 l/mp”, precizează meteorologii.
O altă avertizare cod portocaliu a fost emisă pentru intervalul 2 aprilie, ora 08 – 2 aprilie, ora 18, fiind anunţate intensificări susţinute ale vântului.
”Vântul va avea intensificări susţinute în judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ şi Botoşani, iar mai ales după-amiaza şi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila şi zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea. Vor fi viteze în general de 80…85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 120 km/h”, conform ANM.