Naţional
E oficial! Vârsta de pensionare se reduce în anumite condiții
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișCamera Deputaţilor a adoptat marţi, în unanimitate, un proiect de lege care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite.
Proiectul de lege amendează dispoziţii ale Legii 263/2010, propunându-se acordarea unei perioade suplimentare la vechimea în muncă, de patru luni, pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare începând cu primul an de stagiu de cotizare
realizat în aceste condiţii.
Potrivit proiectului, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale şi anume patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de trei luni cât se prevede în prezent.
Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD.
Prin aceste modificări se doreşte o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele, deosebite de muncă. Munca desfăşurată în astfel de condiţii impune şi obligă la un efort sporit şi un grad de pericol profesional suplimentar, au explicat iniţiatorii, aceştia menţionând salariaţii din Complexul Energetic Oltenia.
Camera Deputaţilor este for decizional.