Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Elevi fără grup sanitar și fără trotuar, în anul 2016. Se întâmplă într-o comună aflată în apropiere de Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Scoala Nires Noroi Grup Social (4)

Elevii unei școli, dintr-o comună situată în apropiere de municipiul Dej, sunt nevoiți să-și facă necesitățile într-o toaletă aflată în curtea școlii.

Vorbim de un număr de aproximativ 170 de copii care învață la Școala Gimnazială Nireș, comuna Mica, localitate aflată la aproximativ 10 kilometri de municipiul Dej. Aceștia sunt nevoiți, în fiecare zi, să se deplaseze din corpul clădirii până la toaleta aflată în curtea instituției, aproximativ 50 de metri.

Din păcate, aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă elevii care învață în această școală. La intrarea în edificiu nu este prevăzut niciun trotuar, școlarii fiind nevoiți să treacă prin mocirlă pentru a ajunge în clase.

Deși în ultimii ani s-au investit mulți bani în renovarea clădirii, Primăria Comunei Mica nu a asigurat, nici în acest an, fonduri pentru construcția unui grup sanitar corespunzător și a unui trotuar. Motivul principal pare a fi lipsa apei curente și a canalizării.

Deși s-au investit mulți bani în școală, iar cadrele didactice își fac treaba cu dăruire, lipsește un grup social. Nu se poate ca, în anul 2016, elevii și cei care sunt la grădiniță să fie nevoiți să își facă necesitățile în curtea școlii. Nu este normal. Am adus de mai multe ori în discuție Consiliului Local Mica acest aspect, iar consilierii au spus că dacă nu există apă curentă și canalizare, nu vor aloca bani pentru construirea unui grup social”, a declarat pentru Dej24.ro Tiberiu Zelencz, fostul viceprimar al comunei Mica.

De altfel, fostul viceprimar al comunei Mica a postat, ieri, pe un celebru site de socializare, imagini cu o altă problemă cu care se confruntă elevii care învață la Nireș – lipsa unui trotuar. Potrivit acestuia, elevii acestei școli ajung în sălile de clasă plini de noroi.

Asa numita „alee”, plina de noroi, pe care, zilnic, trebuie sa o strabata elevii si cadrele didactice pentru a ajunge in salile de clasa. Daca o alee de 10 metri nu poate fi facuta, atunci ce sa mai spunem de grupurile sociale? Pe buna dreptate ca parintii copiilor si-au aratat de atatea ori nemultumirea, insa din pacate nu s-a luat nici o masura. Desi am adus in discutie de mai multe ori acest subiect, se pare ca a fost ignorat, insa la urmatoarea sedinta de consiliu local voi reveni din nou asupra acestei situatii. Si nu vorbim decat despre normalitate si conditii decente pentru cei 170 de elevi, insa din pacate unii sunt total dezinteresati de acest aspect”, arată Tiberiu Zelencz.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER